|
Primavara Muzeelor
In cadrul manifestarii "Primavara muzeelor" organizata
de Directia Muzeelor Frantei, care la a III-a editie, pentru anul
2001 are ca tema peisajul in cea mai larga acceptie, Muzeul Judetean
de Arta Prahova in colaborare cu Muzeul Satului Bucuresti au propus
tema "Spatiul satesc - natura si simboluri". Expozitia
acceptata de organizatorii francezi ai manifestarii a suscitat interesul
Muzeului National de Arte si Traditii Populare, care a dorit sa
intervina in expozitie cu obiecte
de interes pentru viata comunitara sateasca din Franta.
Notiunea de peisaj este de fapt o transpunere fonetica din limba
franceza si inseamna contragerea a doua cuvinte: pays adica
tara si sage adica inteleapta, altfel spus tara plina de
intelepciune. Pare o explicatie predestinata pentru lumea plina
de "eresuri" vorba poetului, lumea plina de intelesuri,
de explicatii pentru faptele mici ca si pentru relatii, obiecte,
altfel spus universul "spatiului" in care se desfasoara
viata taranului sau a celui care intra in legatura cu ea. Astfel,
depinde de situarea ta fata de aceasta lume pentru ca doar sa privesti
oamenii, pomii, obiectele etc. sau sa scormonesti pentru a afla
semnificatiile, unele foarte la indemina prin perpetuarea lor in
cutumele zilnice, altele mai greu de accesat, necesitând cercetare
si interlocutori pentru intermedierea intelesurilor. Spre deosebire
de cântecul sau poezia populara unde cuvântul, chiar
denaturat in timp prin transmiterea din generatie in generatie,
tot reprezinta un teren relativ palpabil pentru intelegere, imaginea
fie ea a obiectului dar cu atât mai mult a decorului, are
nevoie pentru decodificare de un interlocutor. Aici functioneaza
sintagma care nu tine intotdeauna cont de logica.
Este cu atât mai impresionant când constati ca in tari
diferite, viata comunitara de un anume tip, duce laaceleasi obiceiuri,
traditii, crearea unor obiecte nu numai asemanatoare ca forma, dar
asemanatoare ca semnificatie si necesitate spirituala. Intre arta
plastica considerata "culta" si cea populara exista, pe
aceasta tema, o diferenta, cred, esentiala de abordare a acestei
teme si anume: in timp ce arta plastica a profesionistilor actioneaza
cu sintaxe, deci compozitia face vizibile intelesurile, in arta
populara actioneaza sintagma, elementele se dau disparate, depinde
de cunostintele, informatiile pe care le detii si capacitatea de
relationare pentru a acoperi intinderea semnificativa a trimiterilor.
Cu atât mai importante sunt informatiile privind sincronismul
cu alte culturi pentru a intelege situarea de importanta regionala,
interculturala a fenomenului, cutumei, obiectului. Pentru arta plastica
româneasca moderna ca si contemporana, peisajul ca gen este
o atractie continua. In cadrul genului, peisajul cu trimitere la
spatiul satesc se constituie intr-o permanenta, existând de
la generatie la generatie o evolutie care merge de la o abordare
descriptiva catre una in care primeaza semnificatia.
Expozitia de fata raporteaza genul peisajului din arta plastica
la un spatiu care nu este numai cel alcatuit din elementele naturale
(pamânt, arbori, cer etc) ci printr-o trimitere si acceptie
mult mai cuprinzatoare, adica spatiu in acelasi timp natural ca
ambianta, dar si sufletesc si spiritual, subliniind tocmai aceasta
bogatie de rapeluri care constituie ambianta nerelevata ostentativ,
dar sine qua non pentru viata comunitatilor rurale, implicit a celor
care se incorporeaza fie si numai temporar, in ele.
Generatia lui Nicolae Grigorescu (1838-1907) a evidentiat viata
comunitatilor rurale intr-un sens mai apropiat esteticii artei moderne
europene, astfel ca apreciezi dincolo de tema, peisajul ca atare.
Cine cunoaste mai bine istoria peisajului ca gen in pictura europeana,
cunoaste acest amanunt important si anume ca inainte ca peisajul
sa fie apreciat pentru redarea numai a elementelor naturale, a fost
doar un fundal pentru secventa de inspiratie din viata de la tara.
La acest moment de cotitura se inscriu frumoasele "fragmente"
de viata de la tara redate de Grigorescu, intr-o tonalitate mai
curând descriptiva. Ion Andreescu (1850-1882) este atras de
viata comunitatilor rurale atât sub aspectul scenelor de gen
- imaginea târgurilor de cele mai multe ori, de exemplu târgul
de "dragaica", (obicei bine tinut atunci ca si acum in
zona Buzaului) dar se apropie, ca pionier al genului, de "natura
statica" cu flori, in care se remarca simplitatea (in sensul
de obisnuit, umil) inventarului - nu vaze de flori sofisticate ci
simple ghivece de pamânt smaltuite si decorate - ca si a florilor
si aranjamentelor acestora. Sa nu uitam ca o alta semnificatie a
naturii statice cu flori este a gradinii, deci a peisajului, altfel
spus, adus in casa. Grigorescu insusi in compozitiile foarte elaborate
cu ramuri de flori de mar inflorite, compozitii in care spatiul
pânzei este integral ocupat de imaginea doar a florilor, da
impresia unei livezi inflorite, din care au disparut insa trunchiurile
pomilor.
Generatia lui Gheorghe Petrascu (1872-1949) se va adresa "spatiului
satesc" dintr-un alt unghi de vedere - citadinul va simti nevoia
fie sa-si aduca in interior scoarte taranesti, ceramica populara,
mobilier din aceeasi sursa sau sa creeze in acest spirit. Ion }uculescu
(1910-1962) deschide calea atragatoare a sintaxelor plastice pornite
de la suportul ideatic al inventarului de forme si credinte cunoscute
si inca vii in lumea comunitatilor rurale.Nu intâmplator,
el este contemporan cu etnologi de mare rasunet precum Alexandru
Tzigara-Samurcas, Ovid Densusianu, Ion Muslea. Pictura lui Ion }uculescu
evolueaza de la un figurativ nu tocmai ortodox pâna la compozitii,
in genere considerate, in lipsa unei alte incadrari, ca fiind abstracte.
La o mai atenta analiza, se constata ca si la inceputurile sale,
de exemplu, siluetele umane sunt compatibile ca iconografie cu siluetele
umane de pe ceramica sau scoartele oltenesti. Alteori, trimiterea
la arta populara din Oltenia este relativ mai directa: in lucrarea
intitulata "Bufnite" compozitia duce direct la un covor
oltenesc, stilizarea motivului care da titlul lucrarii aducând
in prim plan alt element semnificativ din aceasta zona de importanta
folclorica si anume stilizarea frunzelor sub forma ochilor... Ori,
acesta este un bine cunoscut simbol care se traduce ca "poarta
a sufletului". Este chiar elementul care, folosit cu precadere
de }uculescu, devine pentru el un fel de simbol personal. "Stâlpii
mortii" este insa exemplul cel mai pertinent ca evolutia motivului
de inspiratie din universul "spatiului" satesc inceputa
prin descriptivismul plastic al lui Grigorescu atinge la artistii
români ai sec. XX nivelul sublimarii in semnificativ: lucrarea
nu poate fi inteleasa cu adevarat decât de cei care, ortodoxi
fiind, inteleg semnificatia rugaciunii de inmormântare, pe
de o parte sau si mai profund, de cei care au cunostinte serioase
privind riturile de inmormântare.
Astfel, pe parcursul acestei expozitii-dosar, lucrarile unora dintre
marii plasticieni ai artei românesti din sec. XIX si XX, alaturate
cu obiecte apartinând unor zone diferite ale artei populare
românesti, dar pe de alta parte intr-un timp sincron ca perioada
de executie, dovedesc faptul ca apartinând zonei profesionistilor
sau autorilor populari, creatorii români apartin aceluiasi
univers spiritual.
Ruxandra Ionescu
istoric si critic de arta
Director
Muzeul Judetean de Arta Prahova
|
